Cum se înțelege Andreea Bălan cu fosta parteneră a lui Victor Cornea + Sportivul are un băiat cu ea

17 10. 2024, 13:19

Cum se înțelege Andreea Bălan cu fosta parteneră a lui Victor Cornea + Sportivul are un băiat cu ea.

Andreea Bălan și-a găsit fericirea în brațele lui Victor Cornea, jucător de tenis de succes, cu prezențe la cele mai mari turnee de tenis din lume. Deși el e cu 10 ani mai mic decât ea, diferența de vârstă dintre ei nu e un impediment pentru a-și trăi povestea de iubire.

„Noi suntem amândoi treziți spiritual și noi ne iubim dincolo de corpuri. Eu cred că sunt cu el din alte timpuri. Când ne-am întâlnit, la prima întâlnire, aveam impresia că îl cunosc din altă viață. Deci abia acum cu Victor există un echilibru real, corect și just în care el se simte bărbat și eu mă simt femeie.

Cum se înțelege Andreea Bălan cu fosta parteneră a lui Victor Cornea

Eu când merg cu el nu plătesc nimic, nicăieri, niciodată. Nu prea am avut bărbați bogați. Abia acum, Victor este singurul bărbat bogat cu care eu sunt”, spunea Andreea Bălan pe YouTube. Acum, în podcastul „Celebru și părinte”, Andreea Bălan a vorbit și despre momentul în care a aflat că și Victor este tată.

Sportivul are un fiu, Luca, în vârstă de 11 ani, dintr-o fostă relație. Și ea are două fetițe, pe Ella și Clara, din relația cu George Burcea. „Victor la prima întâlnire mi-a spus: «Eu am un băiețel». A contat foarte mult. Eu am vrut să mă întâlnesc cu el după o perioadă în care am vorbit doar la telefon pentru că mi s-a părut un bărbat deștept, în primul rând.

Dar până nu mi-a spus că are un băiețel, eu nu am văzut mai departe. Mi-a spus de la prima întâlnire, după jumătate de oră. A fost wow, mi s-a luminat fața efectiv. Era mândru că are un băiețel și bănuia că, eu având doi copii, nu o să fie nicio problemă”, a mai povestit cântăreața, pe YouTube.

Într-un alt interviu recent, artista a spus cum arată întâlnirile dintre ea și fosta parteneră de viață a iubitului ei. „(n.red. – Victor) are un băiețel, Luca, are 11 ani. Nu este băiețelul meu. Este educat foarte frumos de mama lui, Irina, și suntem o familie mare. Când ne întâlnim toți, e foarte frumos”, a spus Andreea Bălan, în emisiunea „La Măruță”.

foto: social media